Târgujienii sărbătoresc 1 Decembrie cu muzică populară, fasole cu cârnaţi şi vin fiert

Fasole cu carnati de 1 Decembrie
Marţi, 1 Decembrie, târgujienii sunt invitaţi cu mic cu mare în Piaţa Prefecturii să sărbătorească Ziua Naţională a României. Pe lângă parada militară şi alocuţiunile autorităţilor, în centrul municipiului vor avea loc momente literar-artistice sub egida “Pururi uniţi sub tricolor” susţinute de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” şi de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Reprezentantul primăriei municipiului Târgu-Jiu, a precizat că nici de această dată nu vor lipsi fasolea cu cârnaţi şi vinul fiert.
Astfel, marţi, în jurul orei 12:00, la Restaurantul Hotelului “Constantin Brâncuşi” se vor servi peste 1.000 de porţi de fasole cu cârnaţi. Pentru această masă, s-au fiert 100 kilograme de fasole, zeci de kilograme de cârnaţi şi peste 200 de litri de vin.
Conducerea primăriei municipiului Târgu-Jiu le solicită agenţilor economici şi instituţiilor publice ale statului să arboreze, de 1 Decembrie, drapelul românesc.











(Nu există voturi. FII PRIMUL!)








