Asculta Radio Omega Live!

Poliţiştii comunitari fac cumpărături pentru neajutoraţi

Politia Comunitara Targu JiuBătrânii care nu au pe nimeni să-i ajute îi pot trimite contra cost pe poliţiştii comunitari din Târgu Jiu la cumpărături, în zilele de caniculă. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Ramona Evulescu, a anunţat că persoanele care au nevoie de ajutor se pot înscrie la telefonul cetăţeanului, 984, aceştia având la dispoziţie şi numărul de telefon de la Direcţia de Protecţie Socială Târgu-Jiu, 0253/21.64.94.
Reprezentanţii primăriei le recomandă bătrânilor să verifice legitimaţiile poliţiştilor comunitari, mai ales că trebuie să achite cumpărăturile înainte. Poliţiştii se vor ocupa doar de achiziţionarea alimentelor de strictă necesitate şi a apei îmbuteliate, a mai precizat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu- Jiu.

Gorjenii surprinşi de caniculă în trafic pot folosi pentru revigorare spaţiile care dispun de aer condiţionat.

Primăria Târgu Jiu a dat publicităţii un comunicat de presă prin care informează cetăţenii că, în aceste zile călduroase, vor fi bineveniţi în instituţiile publice care au aer condiţionat, dar se pot răcori şi în principalele amplasamente din municipiu.  Potrivit purtătorului de cuvânt Ramona Evulescu, persoanele aflate în trafic pot folosi pentru revigorare spaţiile care dispun de aer condiţionat precum cluburile vârstei a III-a, birourile de la administraţia pieţelor sau centrul de informare a cetăţenilor din cadrul primăriei . În plus, târgujienilor li se oferă în continuare apă rece în punctele amenajate în centrul oraşului, Piaţa Centrală şi Piaţa 9 Mai, susţine Ramona Evulesc.

Alte Articole

Lasa un comentariu