Dorin Taşcău, preşedinte interimar al PNL Târgu Jiu.
În urma rezultatelor slabe obţinute de conducerea organizaţiei Partidului Naţional Liberal la nivelul municipiului Târgu Jiu la alegerile locale, preşedintele Ion Navlea a fost demis din funcţie. În locul său, liberalii de la Gorj l-au nimit, pe o perioadă de interimat, pe Dorin Taşcău, candidatul PNL pentru primăria Târgu Jiu. Fost social-democrat, Dorin Taşcău a trecut de partea lui Dan Ilie Morega cu câteva luni înainte de alegerile locale de la 1 iunie.
Vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, a precizat, pentru Ştirile Radio Omega, că Dorin Taşcău urmează să-şi constituie o echipă competentă care să obţină rezultate bune la alegerile parlamentare din toamnă, la nivelul municipiului Târgu Jiu. Gheorghe Orzan a mai spus că mandatul interimar al lui Taşcău urmează să fie validat duminică.
În ceea ce priveşte organizaţiile teritoriale care nu au trecut la alegerile locale de 13%, liberalul Gheorghe Orzan ,a declarat că acestea vor fi întărite , şi în niciun caz nu vor fi schimbaţi şefii de filială. Vicepreşedintele PNL Gorj susţine că mai mulţi preşedinţi din cadrul organizaţiilor teritoriale vor fi schimbaţi din funcţii dacă nu vor atinge, în toamnă, target-ul impus de partid.











(Nu există voturi. FII PRIMUL!)










Comentariu adaugat de dany pe 2 July 2008:
Profu politician desavarsit!