Asculta Radio Omega Live!

Evadatul va fi adus la PMS Targu Jiu

Constantin Roman, capturat in timpul unei emisiuni la OTV

Constantin Roman, capturat in timpul unei emisiuni la OTV

Deţinutul evadat, în luna iunie, de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu Jiu, arestat în direct la OTV.

Constantin Roman, deţinutul care a primit o permisie de cinci zile la sfârşitul lunii iunie şi nu a mai revenit la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu Jiu, a fost prins vineri noaptea în studiourile OTV din Capitală. Roman a participat la emisiunea lui Dan Diaconescu, unde explica faptul că a fost condamnat pe nedrept şi că se va sinucide în cazul în care va fi prins. Bărbatul a intrat în direct şi a cerut să i se facă dreptate. Acesta a povestit că a dormit trei zile într-o pădure şi că nu mai vrea să fie închis deoarece este nevinovat.
Poliţişti de la Serviciul Urmărire din Poliţia Capitalei şi luptători de la Serviciul de Intervenţie şi Acţiuni Speciale din IGPR au intrat în studioul de televiziune şi l-au imobilizat. În timp ce poliţiştii încercau să îl imobilizeze, bărbatul şi-a băgat în gură o punguţă cu sodă caustică şi a ameninţat că se sinucide. De altfel, atunci când aceştia au apărut în studioul tv, Roman a înghiţit sodă caustică, provocându-i arsuri grave în gură şi gât, deţinutul fiind transportat la spital. Bărbatul a dispărut fără urmă la sfârşitul lunii iunie, după ce conducerea penitenciarului a hotărât învoirea lui, pentru o perioadă de cinci zile, decizie de care se bucură deţinuţii care mai au puţin până la eliberare şi care au fost condamnaţi pentru infracţiunea de sustragere de la executarea pedepsei.

Alte Articole

Lasa un comentariu