Asculta Radio Omega Live!

O tânără din Drăguțești şi-a pierdut viaţa noaptea trecută, în urma unui accident violent


O şoferiţă, de 24 de ani, din Drăguţeşti, a murit azi-noapte, după ce s-a lovit cu maşina de un stâlp de iluminat, de pe marginea DN 67 D, în localitatea Peştişani. Femeia era singură în autoturism şi a pierdut controlul volanului. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, şoferiţa, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67 D, localitatea Peștișani, din direcția Tismana spre Târgu-Jiu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public. Echipajul de ambulanță sosit la fața locului a acordat primul ajutor victimei, însă, după efectuarea manevrelor de resuscitare, s-a constatat decesul victimei. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

1 comentariu. »

  1. Ucidere din culpa?!?? Culpa cui dacă era singura în mașină??

Lasa un comentariu