Asculta Radio Omega Live!

Autorităţile locale vor să extindă Piaţa Debarcader

Extinderea Pietei Debarcader

Extinderea Pietei Debarcader

Piaţa mică din zona cartierului Debarcader va fi extinsă, afirmă Alexandru Zaharia, şeful Direcţiei de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. În acest sens primarul Florin Cârciumaru a dat dispoziţie ca piaţa din Debarcader să fie mărită pentru ca producătorii din domeniul lactatelor să-şi poată comercializa acolo mărfurile. Alexandrul Zaharia susţine de asemenea că autorităţile locale au în vedere înfiinţarea, pe vechiul amplasament al târgului de animale, a unui târg en-gross, destinat produselor agricole, şi dezvoltarea, în Piaţa Debarcader, a unui sector de produse lactate.

Alexandru Zaharia, şeful Direcţiei de Servicii Comunale din cadrul primăriei menţionează că administraţia locală va încerca să finalizeze amenajarea târgurilor respective până pe 5 octombrie, dată la care urmează să aibă loc Ziua Recoltei.
Alexandru Zaharia şeful Direcţiei de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a mai afirmat că în municipiu, cu ani în urmă, s-a încercat amenajarea unor pieţe volante, dar acestea nu s-au dovedit viabile, mai ales din cauză că nu au putut fi îndeplinite condiţiile igienico-sanitare impuse de legislaţia în vigoare.
În ceea priveşte cele două pieţe din municipiu, directorul Zaharia declară că la Târgu Jiu nu au existat niciodată probleme cu spaţiului pentru producătorii care vin cu produse în cele două pieţe din municipiu. Acesta susţine că există 190 de mese în Piaţa Centrală din care 60 sunt destinate producătorilor, în timp ce în Piaţa 9 Mai funcţionează 200 de mese din care un procent de 30% revine producătorilor.

Alte Articole

Lasa un comentariu