Asculta Radio Omega Live!

Universitatea Craiova-Steaua, 0-0

Florin Costea

Florin Costea

Universitatea Craiova şi Steaua au terminat în această seară la egalitate, scor 0-0, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I, iar steliştii se află la cel de-al 12-lea meci consecutiv fără victorie, în toate competiţiile.
Înainte de începutul partidei, fanii Universităţii Craiova au aprins mai multe torţe, iar unele dintre acestea au fost aruncate de pista de atletism a stadionului Ion Oblemenco. Pompierii au intervenit rapid şi au stins torţele astfel încât nu au existat alte probleme. De asemenea, fanii olteni au aruncat pe pistă şi câteva scaune de plastic, dar spiritele s-au calmat rapid şi nu a mai fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine.

În semn de protest faţă de rezultatele Stelei din ultima perioadă, fanii roş-albaştrilor au ales să nu facă deplasarea la acest joc. Pe stadionul Ion Oblemenco au fost prezenţi doar patru fani ai bucureştenilor, care au afişat şi un banner: “Restul sunt la tv, acolo unde ne vreţi”. Fanii au protestat în acest fel şi faţă de incidentele de la ultimul meci, cu FC Timişoara, când s-au iscat incidente dure între aceştia şi forţele de ordine. Patronul Stelei, Gigi Becali, a dorit să ajungă la Craiova pentru a urmări meciul echipei sale şi a închiriat un charter cu care trebuia să decoleze de pe Aeroportul Aurel Vlaicu. Avionul cu care trebuia să zboare Becali a avut probleme la decolare în două rânduri, de fiecare dată orprindu-se motoarele înainte de ridicarea de la sol. Oficialii aeroportului i-au pus la dispoziţie patronului Stelei un alt avion, dar acesta nu a mai vrut să plece la meci, pentru că se afla în stare de şoc.

În minutul 8 al partidei, Julius Wobay a pătruns în careul steliştilor şi a căzut după un duel cu Petre Marin, iar oltenii au cerut lovitură de la 11 metri. În schimb, arbitrul Alexandru Tudor a acordat lovitură liberă pentru Steaua şi i-a arătat craioveanului un cartonaş galben pentru simulare. Steaua a avut ocazia să deschidă scorul în minutul 10 prin Antonio Semedo, care a fost angajat ideal de Dayro Moreno, dar a reluat pe lângă poarta goală a craiovenilor, de la circa 6 metri. Roş-albaştrii au mai ratat o mare ocazie de gol, la cinci minute după începutul reprizei a doua, atunci când Rădoi l-a văzut ieşit pe Bornescu şi a şutat de la jumătatea terenului, dar portarul s-a întins şi a atins puţin balonul care a lovit bara, apoi a revenit în teren, de unde a fost recuperat de olteni.

Univeristatea Craiova nu a mai pierdut un meci în campionat, din etapa a 7-a a Ligii I, atunci când a pierdut cu FC Timişoara. De atunci, oltenii au disputat 8 partide, în care au înregistrat 4 victorii şi 4 egaluri. De partea cealaltă, Steaua nu a mai câştigat un meci în campionat din runda a 8-a a campionatului, când s-a impus în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş. De atunci, steliştii au disputat 7 partide şi au înregistrat 6 egaluri şi o înfrângere.

Steaua a ajuns la cel de-al 12-lea meci fără victorie în toate competiţiile. Astfel, în campionat roş-albaştrii nu au mai cunoscut victoria de opt meciuri, din care şapte au fost remize, în Liga Campionilor au obţinut o remiză şi două înfrângeri, iar în Cupa României au fost eliminaţi din 16-imile de finală de Sportul Studenţesc. Ultima victorie oficială a formaţiei din Ghencea s-a înregistrat pe 21 septembrie, atunci când a dispus pe teren propriu, scor 4-0, de Gaz Metan Mediaş, în cadrul etapei a 8-a a primei divizii. Până acum cele două formaţii s-au mai întâlnit în Liga I de 86 de ori, iar rezultatele le sunt favorabile steliştilor, care s-au impus în 44 de partide, 19 s-au terminat la egalitate, iar de 23 de ori a câştigat Universitatea Craiova. Golaverul le este favorabil tot roş-albaştrilor care au marcat 146 de goluri şi au primit 101.

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat pe locul 3 în clasament, cu 27 de puncte, în timp ce Steaua acumulează 26 de puncte şi trece pe locul 4, la egalitate cu CFR Cluj, dar cele două formaţii sunt despărţite de golaveraj.

Alte Articole

Lasa un comentariu