La control cu gratarele
În minivacanţa de după sărbătorile Pascale, comisarii Gărzii de Mediu au stat cu ochii pe gorjenii care au mers la grătare în aer liber.
Pentru a înlătura imaginea de judeţ al gunoaielor, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au mers aproape în toate locurile de agrement, la grătarele în aer liber, pentru a convinge oamenii să nu mai arunce resturile menajere în spaţii publice, în special în natură.
La Ursaţi, pe malul Şuşiţei, cei de la protecţia mediului au amplasat pe iarbă pancarte inscripţionate cu sloganuri pentru protejarea naturii şi a apelor. Pe Valea Sohodolului şi în Dumbrava Drăgoieni, administratorii locurilor de agrement au împărţit saci şi pungi menajeri petrecăreţilor care au ieşit la iarbă verede.
Ovidiu Ilie, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Gorj, a precizat că până duminică, subalternii săi vor încerca să-i facă pe gorjeni să-şi adune resturile. Ovidiu Ilie, şeful Gărzii de Mediu Gorj, a mai precizat că oamenii care vor fi prinşi aruncând peturi sau alte ambalaje nedegradabile vor fi drastic amendaţi.
Valoarea unei contravenţii pentru nerespectarea legii mediului este cuprinsă între 30-60 de milioane de lei vechi.



























Comentariu adaugat de Zbanganici pe 2 May 2008:
Gorjeanule, lucrezi cumva pentru ionel mantogel?
Comentariu adaugat de Zbanganici pe 2 May 2008:
O sa se destepte so romanii nostri sa nu mai arunce gunoilul aiurea. dar cine stie cand! Nesimtitii mananca si apoi lasa resturile prin campie.
Comentariu adaugat de Mihai Voiculescu pe 2 May 2008:
numai gorjenii? sa fim seriosi…