Două case au luat foc

Pompierii au salvat multe bunuri
Două case au luat foc din cauza coşurilor de fum necurăţite. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a fost solicitat pentru a interveni la stingerea unui incendiu declanşat la o locuinţă în comuna Runcu.
La faţa locului s-au deplasat echipajele specializate ale Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, cu două autospeciale, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii, reuşind în timp util localizarea şi lichidarea incendiului.
Prin intervenţia promptă a pompierilor, s-a reuşit reducerea pagubelor la suma de 600 lei, iar valoarea bunurilor salvate ridicându-se la aproximativ 150.000 lei.
Cauza probabilă a acestui incendiu este coşul de fum neprotejat şi amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Tot din cauza coşurilor de fum necurăţite sau distruse, o altă din comuna Săuleşti a luat foc azinoapte. Pentru stingerea acestui incendiu s-au deplasat echipajele specializate ale Secţiei de Pompieri Turceni şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii.
Valoarea bunurilor salvate se ridică undeva în jurul sumei de 25.000 lei, iar valoarea pagubelor ajunge în jurul sumei de 6000 lei.
Pentru evitarea repetării pe viitor a unor astfel de situaţii, specialiştii din cadrul ISU Gorj recomandă o serie de măsuri împotriva incendiilor pe timpul sezonului rece:
• verificarea coşurilor de fum, curăţarea şi repararea acestora;
• interzicerea aprinderii focului în sobe folosind benzina sau alte lichide inflamabile;
• punerea cenuşei în gropi speciale şi stingerea acesteia cu apă;
• verificarea etanşietăţii buteliei de gaz lichefiat sau a instalaţiei de gaze naturale numai cu emulsie de apă cu săpun, fiind interzisă cu desăvârşire utilizarea flăcării în acest scop;
• interzicerea uscării lemnelor pe sobele metalice, a rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului.











(Nu există voturi. FII PRIMUL!)








