Ziua Mondială a Pământului, sărbătorită la Târgu-Jiu

Gheorghe Fometescu
22 aprilie reprezintă data la care se aniversează naşterea mişcării moderne a interesului pentru starea mediului. Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj au sărbătorit, “Ziua Mondială a Pământului”, într-un mod educativ, alături de copiii de la două grădiniţe din municipiul Târgu-Jiu.
Astfel, reprezentanţii Protecţiei Mediului le-au precizat zecilor de preşcolari despre mediul înconjurător şi importanţa acestuia pentru oameni.Gheorghe Fometescu, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, a declarat că cei mici trebuie să cunoască factorii care dăunează mediului.
În alte judeţe din ţară, “Ziua Mondială a Pământului” este sărbătorită ecologic, prin manifestări specifice: curăţirea spaţiului verde, plantarea de pomi, expoziţii de pictură cu tematica ecologică, întreceri între şcoli, sau jocuri interactive.
“Ziua Pământului” a intrat în calendarul manifestărilor dedicate mediului înconjurător în anul 1970, datorită senatorului american Gaylord Nelson, care a vrut să tragă un semnal de alarmă faţă de faptul că, în acea perioadă, clasa politică arăta un vădit dezinteres faţă de mediu.











(Nu există voturi. FII PRIMUL!)









