Localităţi gorjene în beznă, copaci smulşi şi maşini avariate

Mai multe masini au fost avariate
În urma vijeliei, de miercuri seară, la nivelul Gorjului, nu există, în prezent, localităţi fără electricitate, dar se înregistrează deranjamente colective în câteva zone din judeţ.
În cursul nopţii, din cauza vântului puternic şi a descărcărilor electrice, trei linii de medie tensiune şi un număr de 8 posturi de transformare au fost afectate. Echipele CEZ Distribuţie au intervenit, încă de la primele ore ale dimineţii, pentru a remedia avariile înregistrate în satul Pojogeni, din oraşul Târgu Cărbuneşti, zona Centru din oraşul Ţicleni, şi câteva cătune din comunele Ioneşti şi Ciuperceni. La Târgu-Jiu, mai mulți copaci au fost smulşi din rădăcini de vijelie.
Câţiva târgujieni din cartierul Debarcader şi-au găsit mașinile aproape distruse de crengile copacilor. Un arbore masiv din Parcul Central a fost trăsnit şi doborât la pământ pe una dintre aleile principale. Copacul a distrus două bănci aflate în vecinatate. Lucrătorii primăriei şi poliţiştii comunitari au acţionat timp de două ore pentru a înlătura urmările furtunii.











(Nu există voturi. FII PRIMUL!)









