Unităţile de învăţământ din Târgu-Jiu, datoare 4,5 miliarde de lei la Aparegio

Scolile din Targu-Jiu au datorii la apa
Unităţile de învăţământ, din Târgu-Jiu, ar putea să-şi deschidă porţile în noul an şcolar fără apă. Directorul Societăţii Aparegio, Ion Popescu, a declarat că primăria Târgu-Jiu trebuie să achite furnizorului de apă 4,5 miliarde de lei vechi, datorii cumulate de cele 54 de unităţi de învăţământ din municipiu. Ion Popescu a precizat că nu va tăia apa în şcoli, creşe şi grădiniţe pentru că primăria a decis achitarea eşalonat a datoriilor. Un alt rău-platnic este Spitalul Judeţean Gorj, care are de achitat către Aparegio 750 de milioane de lei vechi, urmat de Penitenciarul din Târgu-Jiu înregistrat cu o datorie de peste 100 de milioane de lei vechi. În total, Aparegio are de recuperat datorii de la instituţii publice, firme şi asociaţii, peste 26 de miliarde de lei vechi.











(Nu există voturi. FII PRIMUL!)








